EXAMENUL SUMAR DE URINĂ și UROCULTURA
Se folosește prima urină de dimineață. Dacă acest lucru nu este posibil, se acceptă un eșantion de urină obținut după 4 ore de la ultima micțiune.
Se poate folosi un recipient urocultor (ideal) sau, la nevoie, o pungă urinară pediatrică. Ambele sunt sterile.
Pregătirea recoltării: toaletă locală cu apă și săpun, apoi uscare prin ștergere cu un prosop curat. La băieți, se retractează prepuțul pentru a decalota și toaleta glandul, apoi se șterge cu comprese sterile.
Instrucțiuni de recoltare cu urocultor (copii mari și adulți):
- urinează o cantitate mică în toaletă (= primul jet, care se aruncă), echivalentul a 2-3 secunde de micționare; apoi, fără să se oprească din micționat,
- introduce recipientul sub jet pentru a colecta aproximativ 10-15 mL din acesta (= jetul mijlociu, folosit la analiză).
- Capacul urocultorului se înfiletează strâns, pentru a evita vărsarea urinei în afara recipientului.
- Apoi recipientul se șterge pe exterior și se pune într-o pungă de protecție, în vederea transportului.
Mențiuni importante:
- Pentru a-l stimula să micționeze, copilul mic poate fi pus cu picioarele în cadă sau chiuvetă, dând drumul la apa rece, să îi curgă pe picioare (de la gleznă în jos).
- Interiorul și buza recipientului și a capacului trebuie SĂ NU ATINGĂ pielea (degete, zona genitală), părul pubian sau alte suprafețe, pentru a nu contamina proba de urină.
- Nu se bagă degetele în recipient sau în capac.
- Capacul se pune deoparte cu gura în sus.
- Pentru urocultură, recipientul se desigilează abia în momentul recoltării probei.
Instrucțiuni de recoltare cu pungă urinară pediatrică (copii mici):
- punga se lipește ferm cu benzile adezive la nivelul orificiului urinar (zonei genitale); dacă lipirea nu e bună, urina se poate prelinge în afara pungii.
- După obținerea specimenului de urină, punga se dezlipește de pe piele și cele două benzi adezive se lipesc între ele.
- ATENȚIE! Urina recoltată astfel poate fi totuși contaminată cu bacterii ce trăiesc în mod normal pe piele și poate duce la analize fals modificate.
Urina se transportă la laborator în termen de 2 ore. Dacă timpul de transport este mai mare, urina se ține la frigider maxim 24 ore.
URINA PE 24 ORE
Instrucțiuni de recoltare:
- ziua 1: (la ora 06:00-07:00 dimineața sau mai târziu, în funcție de ora de trezire a copilului) prima urină matinală se aruncă;
- apoi se colectează într-un vas de plastic toate emisiunile de urină din prima zi, inclusiv cele de noapte;
- ziua 2: prima urină matinală se colectează alături de cea din ziua precedentă.
- Se omogenizează urina recoltată.
- Se măsoară întreaga cantitate și se notează volumul total din care se rețin aproximativ 10 ml în recipient de plastic de unică folosință pentru urină.
- Proba se păstrează la 2-8 C, în timpul colectării și ulterior, până se aduce în laborator. Recipientele trebuie sa fie bine închise cu capac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu