Se afișează postările cu eticheta nutriție. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nutriție. Afișați toate postările
vineri, 17 februarie 2017
Mecanismul suptului
joi, 21 aprilie 2016
Parazitozele digestive - remedii naturiste
Iată câteva remedii naturiste pentru parazitozele intestinale - giardia, limbrici, oxiuri etc.
- 3 linguri morcov ras + 3 căței de usturoi mărunțit; se administrează dimineața.
- semințe de dovleac: 10g/zi pentru fiecare an împlinit (ex. 3 ani = 30g/zi semințe), iar pentru adulți 50g/zi; se mixează cu miere cât cuprinde; se consumă în fiecare dimineață, timp de 7 zile; cura se poate repeta după o pauză de 7 zile. Semințele pot fi folosite cu coajă (râșnite la râșnița de cafea).
- cura cu usturoi: 2-3 căței de usturoi se administrează ca atare înainte de masă.
- cura cu ceapă: se macerează ceapa (mărime medie, tăiată bucăți) în 250 mL apă rece timp de 12 ore, apoi se strecoară; se beau 50 mL la 30 minute. După cele 5 doze, se infuzează 1/2 linguriță pelin în 250 mL apă clocotită timp de 3 minute, se strecoară și se bea o cană/zi, cu înghițituri rare. Cura se face 3 zile consecutiv. Se recomandă pentru ascarizi (limbrici).
- ghimbir: rădăcina proaspătă, răzuită, se administrează 1 linguriță x 3/zi cu 100 mL apă sau ceai. Sau se face ceai (o linguriță plină la 250 mL apă clocotită timp de 3 minute) și după ce s-a răcorit se bea cu înghițituri rare.
vineri, 25 septembrie 2015
Î&R: Despre nou-născutul sub 7 zile
Icterul poate cuprinde și ochii?
Da, colorația în galben a conjunctivei și a sclerei (albul ochiului) apar în cadrul icterului.
Bebelușul meu plânge mult dacă nu e la sân. Ce trebuie să fac?
Continuă să îl pui la sân cât de des este nevoie, chiar și la 15 minute dacă e cazul. În primele zile după naștere, secreția lactată poate fi mai redusă. Prin punerea nou-născutului la sân, este stimulată secreția lactată, dar lucrul acesta poate dura câteva zile. În 2-4 zile, laptele va curge bine și copilul va fi liniștit pentru perioade mai lungi de timp după ce suge.
Am ieșit din maternitate, continui să alăptez la ore fixe?
Nu. Un copil alăptat va primi sânul la cerere. Dacă nu știi să recunoști semnele de foame, află „tiparul” copilului tău oferă-i sânul din 60 în 60 de minute. E prea des (refuză sânul)? E prea rar (începe să plângă de foame după 30 minute)? Modifică tiparul de masă după cum cere copilul.
De asemenea, dacă copilul doarme, nu va fi trezit pentru ”ora mesei” decât dacă au trecut mai mult de 3-4 ore de la ultima masă.
De asemenea, dacă copilul doarme, nu va fi trezit pentru ”ora mesei” decât dacă au trecut mai mult de 3-4 ore de la ultima masă.
Cum știu că bebelușul primește suficient lapte și că nu se deshidratează?
Intrări = ieșiri. Dacă primește o cantitate suficientă de lichide, va și elimina (= urină/pipi + scaun/caca). Deci, dacă este hidratat, va uda minim 3-4 scutece zilnic și va avea scaun cu o frecvență cuprinsă între (un scaun la două zile) și (scaun după fiecare masă).
Bebelușul meu alăptat nu a făcut caca de 3 zile. E normal?
Nu. În primele 3 săptămâni de viață, nou-născutul are nevoie să facă scaun mai des. După vârsta de 3 săptămâni însă, un nou-născut/sugar alimentat la sân poate avea scaun cu o frecvență între 1 și 10 zile.
vineri, 15 mai 2015
De ce să alăptez?
- Laptele de sân are toți nutrienții necesari pentru ca bebelușul tău să crească cu spor, de calitatea și în cantitatea optime.
- Laptele de sân este ușor de digerat.
- Laptele de sân se adaptează nevoilor bebelușului tău, pe măsură ce acesta crește.
- Lapte de sân conține substanțe ce apără și protejează, ferindu-ți bebelușul de boli.
- Un bebeluș nu va fi niciodată supraalimentat prin alăptare.
- Laptele de sân este disponibil la orice oră, în orice loc, are mereu temperatura optimă și este igienic.
- Laptele de sân este gratis.
- Alăptarea este bună pentru toți copiii, inclusiv cei cu risc de alergii.
- Mai mult decât nutriție: când suge la sân, bebelușul simte siguranță, securitate și protecție. Contactul fizic dintre mamă și copil implică atenție, afecțiune și... căldură. Toate acestea contribuie la stabilirea unei punți de legătură prin care copilul se simte acceptat și la adăpost.
- Faceți echipă comunicând: Alăptarea pune bazele relației mamă-copil, vă ajută pe amândoi să faceți cunoștință unul cu altul. După nesiguranța de început, vei învăța toate semnalele pe care ți le transmite bebelușul tău: dacă își mișcă buzele și se întoarce spre piept într-un anumit fel sau dacă plânge într-un anumit fel, vei ști că îi este foame; dacă se dă la o parte, vei ști că a obosit sau că s-a săturat. Curând, vă veți coordona din ce în ce mai bine, făcând o echipă pe cinste.
- Anestezia epidurală și operația cezariană nu sunt contraindicații pentru alăptare.
marți, 31 martie 2015
Alimente pentru sugari
Aceste alimente sunt cu titlu de exemplificare, listele nefiind exhaustive.
Urmăriți sugarul în vederea posibilelor reacții alergice după introducerea fiecărui aliment nou.
Exemple de legume folosite pentru mâncărurile sugarilor
- asparagus
- cruciferoase: broccoli, varză de bruxelles, varză, conipidă, gulie
- morcov
- fasole verde
- mazăre
- ardei verde
- cartof
- spanac
- dovlecel sau dovleac
- sfeclă
Exemple de fructe folosite pentru mâncărurile sugarilor
- caise
- avocado
- banane
- pepene galben
- mango
- pepene verde
- nectarine
- papaya
- piersici
- pere
- prune
Dacă sunt suficient de coapte pentru a fi pasate, acestea nu necesită peparare termică.
Fructele uscate fără sâmburi pot fi înăbușite în vederea pasării.
Adaosul de sare, zahăr, siropuri, ulei, unt, margarină, untură sau smântână la prepararea legumelor și fructelor nu este necesar.
Mierea poate fi folosită doar dacă există dovada certă că nu este contaminată cu spori de Clostridium
botulinum (în urma testării mierii la un laborator specializat).Urmăriți sugarul în vederea posibilelor reacții alergice după introducerea fiecărui aliment nou.
sâmbătă, 28 martie 2015
Diversificarea
Introducerea alimentelor pas cu pas
După trecerea primelor patru luni de viață (cel mai devreme) și nu mai târziu de începerea celei de-a șaptea luni, ar trebui să crești diversitatea dietei bebelușului tău și să înlocuiești treptat mesele de lapte cu alte alimente. Bebelușul este pregătit la această vârstă pentru alimente solide și crește atât de mult, încât laptele (de mamă sau formulă) singur nu îi mai aduce suficientă energie și nutrienți, în special fier.
Diversificarea se referă la toate celelalte alimente, altele decât laptele de mamă sau formulă (lapte praf): legume, fructe, cartofi, ulei, carne, cereale, și mâncărurile în care acestea sunt puse. Fiecare dintre aceste alimente are un rol important în îngrijirea bebelușului și este introdus la un anumit moment al dietei. De exemplu, oferirea regulată de carne sugarului și copilului mic îi asigură necesarul de fier.
Diversificarea se referă la toate celelalte alimente, altele decât laptele de mamă sau formulă (lapte praf): legume, fructe, cartofi, ulei, carne, cereale, și mâncărurile în care acestea sunt puse. Fiecare dintre aceste alimente are un rol important în îngrijirea bebelușului și este introdus la un anumit moment al dietei. De exemplu, oferirea regulată de carne sugarului și copilului mic îi asigură necesarul de fier.
Budincile și piureurile din comerț
Pentru diversificare, îi poți oferi bebelușului diferite budinci sau piureuri cumpărate. Atât timp cât copilul tău nu are nevoie de porții mari, acestea sunt foarte practice. Totuși, aceste produse conțin diferite condimente și bulionuri. Refamiliarizarea copilului cu budinci preparate în casă poate fi îngreunată de gustul ușor diferit. De aceea, este bine să verifici mereu lista ingredientelor:
- este preferabil să alegi produsele care conțin doar ingrediente ce apar și în rețetele de diversificare;
- renunță pe cât posibil la produsele cu adaos de sare, arome sau gust dulce intens.
Avantajul budincilor preparate în casă este că poți oferi o mult mai mare varietate de arome. Bebelușul tă se va obișnui mai repede cu o gamă variată de gusturi și își va folosi mai mult ”simțul gurii” (de la atingerea inițială a alimentelor cu palatul - cerul gurii -, prin masticație, până la înghițirea mâncării, copilul va experimenta textura, consistența, duritatea/delicatețea alimentelor). Conform studiilor, o varietate în dietă începută devreme îi determină pe copii să accepte mâncăruri noi mai ușor. Este bine ca preparatele să fie mereu oferite proaspete.
Budincile sau piureurile oferite în biberon sunt descurajate, în special la masa de dinainte de culcare. Pot duce la supraalimentare și la apariția cariilor de biberon. Aceste nu trebuie oferite în biberon, ci cu lingurița.
De la 5 la 7 luni: legume, carne și piure de cartofi
- Oferă-i copilului la masa de prânz câteva lingurițe de piure fin de legume, de exemplu de morcov. Apoi, oferă-i lapte ca de obicei, până s-a săturat.
- Dacă copilul nu acceptă morcovul, poți folosi alte legume (de exemplu dovleac, conopidă, broccoli, gulie, fenicul, păstârnac, zucchini). Poți folosi și legume congelate (bineînțeles, fără sos).
- Cantitatea de legume este crescută treptat până la 100 g. Apoi, alte ingrediente sunt adăugate pas cu pas.
- Dacă copilul s-a obișnuit cu legumele de aproximativ o săptămână, poți adăuga în piure și un cartof copt și o lingură de ulei de rapiță. În cele din urmă, poți adăuga 30 g carne macră și 1,5 linguri suc fructe.
La finalul primei luni de diversificare, o porție întreagă de lapte ar trebui să fi fost înlocuită de piure la masa de prânz. Dacă copilul mănâncă întreaga cantitate de piure/budincă, nu va mai avea nevoie de lapte la final. Durata perioadei de diversificare depinde de la copil la copil. Poate varia între cateva zile până la săptămâni.
SFAT: piureurile și budincile făcute în casă pot fi și ele congelate pentru păstrare.
Notă: când folosiți piureuri din comerț, adăugați de 5 ori pe săptămână carne, deoarece conținutul de carne al produselor industriale este în general mic.
Între 6-8 luni: budinca de cereale cu lapte integral
La aproximativ o lună după introducerea primului piure, masa de după amiază sau seară va fi treptat înlocuită cu o porție de budincă de lapte cu cereale, cu suc de fructe bogat în vitamine sau piure de fructe.
- La prepararea budincii poți folosi lapte cu 3,5% grăsime, formulă (lapte praf), lapte integral pasteurizat, lapte ESL sau UHT. Laptele raw sau certificat nu ar trebui folosit.
- Dacă cumperi budincă deja preparată, alege produsele cu compoziție similară budincii făcute în casă. Acestea trebuie să conțină ingrediente puține, să fie fără aditivi inutili precum cacao, ciocolată, zahăr sau arome. Adaosul de vitamine, minerale și lactobacili nu este necesar.
Între 7-9 luni: budinca de cereale și fructe
Budinca de cereale cu pulpă de fructe, fără lactate, este, la aproximativ o lună după introducerea celei de-a doua mese diversificate, preferabilă pentru masa de după amiază.
- Cerealele integrale pentru bebeluși (preferabil fără zahăr) sunt amestecate cu puțină apă, fierte și lăsate să se umfle. Semolina / grișul se amestecă în apa fierbândă.
- Fiind caldă, budinca se amestecă cu fructe de sezon și ulei de rapiță.
Alăptarea după diversificare
Chiar și după introducerea alimentelor de diversificare, continuă să alăptezi. Dacă înțărci copilul, îi poți oferi biberon de lapte praf.
- Laptele integral nu este recomandat în primul an de viață, deoarece este sărac în nutrienți importanți, precum iod, fier, cupru.
- Laptele de vacă ar trebui folosit în primul an de viață doar în cantități mici, adică la prepararea piureurilor și budincilor de cereale.
- Oferirea laptelui de vacă pentru băut trebuie amânată pentru finalul primului an de viață, și atunci va fi în contextul mesei cu pâine. Nu ar trebui oferit lapte raw copilului.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)